Doi dintre militarii răniți în Afganistan au fost transportați în Germania pentru investigații

Doi dintre militarii răniți în Afganistan au fost transportați în Germania pentru investigații
Publicat: 16/04/2019, 15:30

Caporalii clasa a III-a Cristian Gabăr și Ionel Cristea, răniți zilele trecute în Afganistan împreună cu alți doi colegi, au fost transportați marți, la Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania, pentru investigații medicale suplimentare
și tratament de specialitate, starea lor de sănătate fiind stabilă.

„Caporalul clasa a III-a Cosmin Cătălin Goleanu a rămas internat în spitalul militar al Bazei Aeriene Kandahar pentru investigații suplimentare, iar plutonier Dănuț Donțu a fost externat și s-a întors în campul românesc, unde rămâne sub
supravegherea echipei medicale a detașamentului”, informează Ministerul Apărării cu privire la ceilalți doi soldați.

Patru militari români au fost răniți, sâmbătă, în Afganistan, după ce o coloană de vehicule blindate operate de soldații aflați în misiune a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care Dan Vîlceanu îl mușcă de nas și îl agresează pe Florin Roman...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau...
România va fi lovită de un alt fenomen extrem. Nervii tuturor vor fi puși la...
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Lansare podcast Update Go4it. Cosmin Aioniță te ține la curent cu tot ce e nou...
×